My heart is a rainbow

Fotor0803131741

 

 

 

    When I say the happiness is found in people’s hearts, I wanna say that you can find a special treasure that you’ll have for the rest of your life! ^_^

                Pot spune că am avut parte de o mulțime de surprize minunate vara aceasta, mai ales tabăra de vară Myosotis, care m-a schimbat destul de mult și care m-a surprins în totalitate. Nu pot explica în cuvinte câtă fericire am trăit acolo, la fiecare foc de tabără, la fiecare activitate alături de copii, la fiecare moment petrecut cu ceilalți voluntari, a fost extraordinar! 🙂 Și nu-mi pot dori nimic mai mult decât ca anul viitor să fie o tabără și mai frumoasă!                                                                                                                                                                                                  Așa cum am mai spus, oamenii de acolo sunt absolut minunați, fiecare cu talentul lui, fiecare deținând o comoară în suflet! Tot timpul când stau cu ei, mă simt de pacă m-ar încărca cu energie pozitivă, e incredibil cum fac asta! Îi iubesc, nu regret nici o clipă că m-am înscris la această asociație, din contra, îmi doresc să fac parte din această echipă de oameni speciali cât mai mult timp!                                                                                                                                                              Mă simt atât de liberă și de fericită! Dar mă întreb cum pot deodată să se întâmple atât de multe lucruri frumoase, atât de multe surprize plăcute! Am învățat de la acei copii că trebuie să apreciez mai mult ce am în jurul meu, să mă mulțumesc cu ce am și să dăruiesc mai mult!                                                                                                                                                                                                      Am realizat că mai mereu, în cazul meu, dragostea vine și dispare repede… Așa cum s-a întâmplat acum, cred că m-am îndrăgostit, căci nici eu nu sunt sigură de sentimentele mele. Dar chiar dacă nu-i pot spune inimii de cine să se îndragostească și de cine nu, știu că e o persoană nepotrivită… Din cauza faptului că am ajuns să pretec mult timp în preajma ei, m-am atașat foarte mult. De fiecare dată când îl văd, ”crește din ce în ce mai mult” în ochii mei, îl apreciez atât de mult pentru comportamentul lui, pentru un caracter atât de plăcut..Și mi-e frică, căci nu vreau să ajung să mă îndrăgostesc profund,   sunt conștientă de faptul că e periculos ceea ce se întâmplă, dar cum pot eu să-mi stăpânesc inima..                                                              Mă întreb de ce ajung mereu în ”punctul” poveștilor de dragoste imposibile? Destinul meu e să mă îndrăgostesc pentru tot restul vieții de persoane nepotrivite? Cât mi-aș dori un răspuns..                                                                                                                                                                                              Sunt curioasă ce se va întâmpla în viitorul apropiat, unde se va ajunge, sentimentele mele vor fi descoperite? Nu cred că ar trebui să mă mai gândesc la asta, îmi fac prea multe griji, într-un fel sau altul e bine să las lucrurile la voia sorții..                                                                                   Cel puțin am avut parte de prima mea tabără Myosotis! O voi ține minte mult timp! Nu-mi imaginam cum va fi vara aceasta, nu mă gândeam că se vor întâmpla atâtea..                               Mi-am dat seama de faptul că trebuie să am mai multă încredere în mine însămi, să încerc să fac mai des lucrurile care mă binedispun, să mă mai gândesc uneori și la mine…                     Le mulțumesc tuturor celor care citesc asta! 😀

 

I’m yours and you’ll be mine!

  My dear love, what have you done with me? I know you’re there, somewhere, and one day I’ll find you, I’ll never let you go! 

Te iubesc, știu că ești acolo undeva, știu că exiști, îți pot simți prezența, chiar dacă nu ești lângă mine. Îți pot simți bătăile inimii, îți pot auzi respirația, te pot vedea cum clipești! Nu am nici o dovadă că toate acestea sunt adevărate, dar le pot simți, cu tot sufletul meu! E un lucru care nu trebuie dovedit, care nu are nevoie de credibilitate, căci eu știu că există!

E de-ajuns să simt, să știu, nu am nevoie de dovezi! Nu sunt ca ceilalți, simt totul în profunzime și trăiesc din propriile vise! Uneori mi se pare că e mult mai ușor să trăiești într-o lume ireală, unde totul e posibil, e așa cum vrei, ai libertate necondiționată..

Mă gândesc la faptul că atunci când eu, îmi voi întâlni iubirea(numai gândul la acest lucru mi se pare imposibil), va fi poate cel mai special moment din viața mea, după momentul în care voi deveni mamă! Nu știu în ce circumstanțe se va întâmpla, nu știu când, nu știu ce voi simți, nu știu nimic…Aștept să descopăr totul în tăcere, aștept liniștită acel moment unic, un moment în care viața se oprește pentru câteva secunde, doar pentru ca tu să guști din plin din acea fericire. E mai mult decât noi oamenii am putea înțelege vreodată, e mai mult decât cercetătorii ar putea demonstra vreodată, e mai mult decât orice și nu poate fi comparat cu nimic.

E imposibil să spui în cuvinte, să descrii, să explici, tot ce îți poate oferi ”acea persoană”.  Nu e vorba numai despre fericire, în principal e dragoste, elementul care oferă sens vieții noastre! Și chiar dacă ne e greu să credem, în cele din urmă, la asta re rezumă totul.  Atâta timp cât cele două persoane se iubesc mai presus de orice, când sunt gata să renunțe la orice lucru pentru fericirea celuilalt, de-abia atunci relația este consolidată pe iubire.

Poate sunt persoane care nu vor fi de-acord cu asta, dar încercați, vă rog, să demonstrați contrariul!

Iubirea e ”acel lucru” din care guști toată viața, e comoara la care nu ai putea renunța niciodată, e pasiunea pe care niciodată n-o vei pierde, e totul până la urmă!

Iubire, într-un fel sau altul..tu ne controlezi fericirea, tu ne oferi plăcerea vieții, tu ne înveți ce înseamnă ”a trăi” defapt.

Someday, our paths will cross and as our eyes meet,  our heart will too. And when that day comes, I swear, I will never let you go, ever again!

deny

 

Searching with patience.

We are happier in many ways when we are old than when we were young. The young sow wild oats. The old grow sage.Winston Churchill

          Nu am scris de ceva timp și chiar simțeam nevoia  să o fac! Până la urmă, scrisul e cea mai mare pasiune a mea. 
         Zilele trec încetul cu încetul, timpul se scurge repede…Unii îmbătrânesc, alții întineresc…Cine poate opri timpul în loc? Cine ne poate schimba? Noi nu avem de-ales, trebuie să mergem înainte, orice s-ar întâmpla. Nu putem sta pe loc pentru o veșnicie, la un moment dat apare ceva/cineva care ne aduce din nou speranța în suflet, ajutându-ne să ne continuăm drumul. 
          De multe ori mă gândesc..există cu siguranță în această lume, oameni care nu au pe nimeni, sunt singuri, fără familie sau prieteni. Și totuși, în ciuda problemelor pe care le au, încercările pe care le oferă viața, ei se încurajează singuri, merg înainte fără îndrumarea nimănui, invață din propriile greșeli, iau propriile decizii, fac ceea ce vor, după bunul plac. 
          Pentru un singur lucru îi invidiez, pentru acela că ei au curajul și puterea de a merge înainte, în cele mai grele situații. Mie una, mi-e greu să fac asta, de cele mai multe ori am nevoie de comunicare, dar nu găsesc nicăieri. 
       E greu, e complicat, dar nimeni nu a spus că va fi ușor. Sper doar că în viitorul apropiat, în ciuda obstacolelor pe care le voi întâlni, să pot merge înainte, dar încurajându-i și pe alții să o facă. Când simți că nu ai nimic, nu dispui de nici o putere financiară, crezi că ești o persoană fără importanță, ai șansa de a împărți cel mai important lucru cu cei din jurul tău! Nu te costă nimic, plus că poți căștiga și tu ceva în schimb. Încearcă să împarți cât mai multă dragoste cu toți cei din jurul tău, chiar și cu cei pe care nu-i cunoști, oferă-le zâmbete, îmbrățișări, glume bune. Te asigur că nu vei regreta. Noi, oamenii, avem nevoie unii de alții, chiar dacă nu ne vorbim, nu facem publică această nevoie.
                     E bine să iubești, să cunoști, să împarți, totul face parte din natura noastră. Existăm ca să construim, să dezvoltăm, să creăm, dar nu pentru a distrugem, pentru răzbunare sau  pentru a arăta cât de răi putem fi. Nu, nu asta e ceea ce trebuie să facem.
               Prin felul în care vorbesc, mă simt oarecum bătrână…Oare câte persoane, la vârsta de 16 ani, pot spune astfel de lucruri?colaj        

You, me and the others

           
dream_of_one_day Am obiceiul de a scrie la ore târzii, dar trebuie să recunosc că-mi place, am mai mare poftă de scris. Mă simt mai bine noaptea, simt aerul magic din jurul meu, gândul îmi zboară departe, atât de departe încât mintea nu-l mai ajunge! E pasional, e unic, totul e învăluit în sentimente profunde, de iubire, extax și visare!

Și oare…se întâmplă cu vreun motiv? De unde au loc toate aceste procese inexplicabile de…imaginație pură, fără oprire? De unde apare ea, ce rădăcini are, spre ce orizonturi se îndreaptă? Știe cineva? Nu cred…

Sunt întrebări pe care ni le punem adesea…dar niciodată nu le găsim răspunsul. Există melodii, pe care ori de câte ori le-am asculta, tot nu ne-am sătura de ele. Există lucruri pe care am vrea să le știm, dar pe care nu ar trebui.   Iar acum vine…DE CE există atâtea? De ce totul e în cantități mari? De ce trebuie să fie atât de multe lucruri de făcut, de învățat, de memorat, de știu…? Uneori e mai bine că nu știm răspunsul.

Gândirea ni se schimbă de la o vârstă la alta, ne dăm seama de anumite lucruri, de anumite fapte, abia după ce mai creștem puțin…Atunci putem face diferența dintre tânăr și adult. Cel puțin, mintea mea așa concepe.

Concepțiile sunt diferite, știu. Dar oamenii se aseamănă (marea majoritate). În concluzie, de ce nu ar exista aceleași concepții? De ce oamenii nu ar avea dreptul să semene între ei sau chiar..să fie identici? Pentru că fiecare persoană trebuie să fie unică în felul ei, toți am fost creați după anumite principii…E oare posibil așa ceva?

Și atunci când un copil se naște..el știe ce vrea de la viață? El cunoaște măcar sensul vieții? Cu siguranță nu. Suntem creați pentru a schimba viitorul, pentru a face mereu ceva bun în jurul nostru, pentru ai învăța pe ceilalți lucruri pe care noi le știm deja, cunoștințe de care trebuie să dispunem…Și toți ar trebui să facem asta, nu doar câțiva.

Lumea se transformă tot mai mult într-o creație a omului, el e cel care o modelează după bunul plac, uneori exagerează și o transformă în ceva urât, negativ, fără să exprime nici un sentiment. Oamenii nu ar trebui să fie atât de insensibili(unii dintre ei), trebuie să conștientizăm cu toții pentru ce am fost creați, care e datoria noastră ca ființe pe Pământ, ce trebuie să schimbă, ce trebuie să adăugăm…

Prea mult pentru o minte visătoare, prea mult…

Now I know!

E  00:12…clockwork_heart_by_gosia-d2xa28j

 

         Wow, nu-mi vine să cred. Nu e la ce vă gândiți voi, stați liniștiți. E cu totul altceva, mi-am dat seama de un lucru. În primul rând, m-am trezit din somn în aceste sunete plăcute de ploaie, tună, fulgeră, cerul se luminează și mă întreb de ce…Oarecum, simt că ploaia aduce cu ea fericire, vine și șterge toate întâmplările rele, îndeoprtează trecutul de noi, alungă toată tristețea prin picăturile ei, mici și reci, gata să ne ofere noi bucurii, surprize ale vieții, pe care noi oamenii, le primim încântați, fără să ne gândim vreodată de unde vin.

            M-am speriat puțin la început(dar trebuie să recunosc că îmi place ploaia, întotdeauna mă inspiră), dar apoi am ascultat o melodie, una pe care am găsit-o de curând, care exprimă exact ceea ce simt eu și pe care am început să o ascult atât de des..Se numește Almost Lover-A Fine Frenezy. Versurile mi se potrivesc de minune, ador melodia!

            Ascultând-o, lăsându-mi gândurile să cutreiere pe unde vor, mi-am dat seama care e problema mea defapt, cred că acum sunt mai sigură ca niciodată. Da, încă țin la el și nu-mi vine să cred. Doamne, cum e posibil așa ceva? Nici eu nu-mi cunoșteam sentimentele la început, nu știam să fac diferența dintre ”a te îndrăgosti” și ”a fi atras”. Și totuși, în timpul în care a trecut, în ciuda celor întâmplate, a dovezilor pe care le aveam în fața ochilor, îmi era greu să cred că e iubire. Poate pentru faptul că în mintea mea, o persoană se îndrăgostește doar după ce ajunge să cunoască bine acea persoană, dar m-am înșelat, nu e așa…

            M-am îndrăgostit, pentru a doua oară în viața mea, m-am dăruit cu totul unui vis fără speranță, mi-am lăsat mintea să viseze prea mult cu ochii deschiși, am fost încăpățânată și nu i-am ascultat pe cei din jurul meu, care vroiau să văd realitatea. Am greșit, am procedat de una singură, fără să mă gândesc prea mult, iubirea a făcut asta din mine.

            E greu, nu poți spune ”Stop, începând de azi nu-l mai iubesc”, nu poți face asta, e imposibil. Nu noi suntem cei care o controlăm, ea face mai mereu ce vrea din nou, ne aduce pe căile disperării, pe culmile unui vis grandios, iar apoi…ne prăbușește cu totul la pământ. Îi place să se joace cu noi.

            Nu cred că e ceva greșit, încă ținând la el.. A însemnat mult pentru mine, m-a făcut atât de fericită, încât nu  pot explica în cuvinte. A fost minunat, fiecare moment, fiecare conversație, fiecare gând spre el, totul a fost unic. M-am îndrăgostit de felul lui de-a fi, de faptul că aveam atâtea lucruri în comun și cred ca din cauză că îmi imaginam că el e cel potrivit…

            Trebuie să-i mulțumesc pentru tot ce mi-a oferit, în special acea întâlnire, care mi-a adus mai mult decât fericire. E greu să exprimi în cuvinte ceva atât de special, ceva care nu vei putea uita niciodată, ziua aia a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea, și totul îi datorez lui!

            Faptul că am putut să-l văd în realitate, să-i vorbesc, să-l privesc(trebuie să recunosc că nu am putut să mă uit în ochii lui, nu aveam curajul, emoțiile nu mă lăsau). Da, recunosc, m-am lăsat pradă iubirii, nu m-am gândit că se va termina așa, în modul ăsta. Îmi petreceam nopțile visând numai la viitor, la o relație frumoasă, umplută numai de iubire! Îmi imaginasem atât de multe lucruri, Doamne..am visat prea mult cu ochii deschiși, trebuia să știu că nimic nu avea să fie adevărat.

            Într-un fel, mă simt puțin dezamăgită, dar în același timp, o parte din mine știa că toate acestea nu se vor întâmpla niciodată, era prea frumos să fie adevărat.

            Asta e, aș vrea să schimb lucrurile dacă aș putea, dar poate nici n-ar trebui. Ar trebui să am răbdare, să las lucrurile să se rezolve de la sine, chiar dacă asta ar înseamna să nu ma vorbesc niciodată cu el, să nu mai știu nimic despre el…

            Dar nu pot face asta! Nu pot lăsa lucrurile așa, sub nici o formă! Vreau să știu de ce totul s-a terminat în felul ăsta, din ce motiv. Nu vreau trecutul înapoi, nu vreau compasiune, cer doar niște simple răspunsuri, te rog.

It’s the end.

       Goodbye_my_lover__by_create_illusions
        Acum sunt sigură că ăsta e sfârșitul. S-a terminat, o dată pentru totdeauna. La început nu am fost sigură dacă asta e ceea ce vreau, poate că la început nici nu credeam că se va sfârși în modul ăsta…Dar trebuia să accept lucrurile așa cum erau, trebuia să văd realitatea, să las deoparte  visurile, dorințele …Totul s-a dus de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată.
        Știi, oarecum, eu sunt cea care a luat decizia finală, eu sunt cea care a pus capăt, pentru că..nu mai suportam să sufăr, să plâng, să mă gândesc doar la ”de ce se comportă așa”.  O parte din mine îmi spune că am făcut ce trebuia, dar ceva din adâncul inimii îmi șoptește că nu s-a terminat..încă. Mi-e prea greu să cred asta, realitatea e realitate. Nu îi păsa și poate niciodată n-a făcut-o..așa că eu de ce ar trebui să sufăr?  Oh, desigur, pentru că m-am îndrăgostit și am pus atâta suflet în nimic…Desigur, e unul dintre defectele mele. 
         Dar asta e de-acum încolo. Nu mai am ce face, nu mai pot schimba nimic. A fost decizia mea și eu voi răspunde de ea. 
           Văzând atâta fericire în jurul meu, mă întreb încontinuu, eu de ce nu am drepul să fiu fericită? Nu vreau să fiu egoistă, vreau doar dreptate..Poate cer prea mult, poate nu mi se cuvine ceea ce cer…Cine poate ști? Însă un lucru e sigur:a fost frumos, a fost plăcut, am râs, am iubit, am profitat de fiecare clipă de fericire ca de ultima, trebuia să-mi fi dat seama că nu va dura la nesfârșit..
                                 
    Goodbye my almost lover,  
   Goodbye my hopeless dream, 
    I’m trying not to think about you, 
    Can’t you just let me be?
     So long, my luckless romance
    My back is turned on you
    I should’ve known you’d bring me heartache
    Almost lovers always do…
(A Fine Frenezy-Almost Lover)

Je t’aime, Je ne t’aime pas, Je ne sais pas…

      flat,550x550,075,f  

             Și te întrebi de ce? Și-ți pui întrebarea asta de-atâtea ori, încât nu mai crezi că există vreun motiv…Oricât ai căuta răspunsul, el nu vrea să fie găsit. Depinde de tine, dacă vei alege trecutul sau prezentul, dacă vei alege o viață fără vise, speranță sau zâmbete, sau vei accepta încercările ce ți le oferă viitorul, cu prețul de a ajunge într-un final, la fericire, locul în care el te aștepta de mult…

            Și simți că nu ai nici o scăpare, te urmărește peste tot, face ce vrea din tine, te chiunie așa cum vrea ea, încercând să te doboare, iar tu neputând să te împotrivești. Dragostea nu a fost niciodată corectă cu oamenii, a făcut o înțelegere cu viața, să se joace cu sufletele noastre cât vrea, cum vrea, când vrea, iar viața stând și privind cum suntem chinuiți, așteptând nerăbdătoare momentul când vom dispărea…

            E un joc, e o provocare, e ceva ce te-mpiedică să câștigi, fără prea multe revanșe, nu poți decât să mergi înainte, orice s-ar întâmpla. Și simți de multe ori că nu mai poți, nu mai știi cum să mergi înainte, nu știi ce înseamnă ”înainte”, îți vine să te oprești, să pui capăt, să dispară totul…

            Câți dintre voi nu ați simțit că toate visurilor voastre au dispărut, fericirea s-a dus și ea o dată cu ”acele momente plăcute și frumoase, pe care numai el le crea..”.

            Și continui să-l iubești, simțind că el are ceva special față de toți ceilalți, simți că el e cel care îți poate schimba viața, te poate face să zâmbești, indiferent de probleme. Continui să lupți, negândindu-te la pericole, la riscuri, ci doar la faptul că acolo, la capătul luptei, îl vei găsi, îl vei îmbrățișa, îl vei iubi, vei fi alături de el…până când nu știi, dar profiți de fiecare moment petrecut împreună, de fiecare cuvânt al lui, de fiecare atingere, fiecare sărut. Îl iubești, știi asta, ești conștientă de tot ce se petrece în sufletul tău, în mintea ta. Dar acordând atâta încredere faptelor lui, uiți care ar putea fi realitatea…